Misterul Labirintului

0

Misterul Labirintului

DSC9635Legenda Minotaurului a fost probabil una dintre cele mai populare în Grecia antică. Intrat în conştiinţa lumii moderne îndeosebi prin mitul Minotaurului, al eroului Tezeu şi al firului Ariadnei, labirintul este un arhetip prezent în vechi civilizaţii răspîndite pe aproape întreg globul.

În Vechiul Egipt se întîlnesc mărturii despre simbolul labirintului încă din scrierile istoricilor antici, unul dintre cele mai vechi şi cele mai cunoscute fiind labirintul construit de faraonul Amenhotep III; alte mărturii despre labirint, în alte zone geografice, sunt cele grafice de la Val Camonica, Old Bewyck, Brindisi, Wisby, Pena de Mayor, Cremona, Nazca, Wier, labitintul din Creta.

Scriind despre labirint, René Guénon face o frumoasă paralelă între labirint şi călătorie, între labirint şi pelerinaj: “De altfel, regăsim şi ideea “călătoriei”, ea fiind asimilată chiar încercărilor, aşa cum se poate constata şi în prezent în anumite forme iniţiatice. “

Multe întrebări subzistă în legătură cu labirinturile din bisericile medievale: sînt ele substitute ale pelerinajului în Ţara Sfîntă? Nu se numesc unele dintre ele Drumurile Ierusalimului? Reprezintă ele vicisitudinile parcursului terestru sau lumea de dincolo şi coridoarele morţii?

Se ştie că la Chartres, în plin Ev Mediu, meandrele labirintului erau parcurse în genunchi, ceea ce explică şi una din denumirile sale de “drum al penitenţei”. Dar seria întrebărilor continuă căci în labirinturile bisericilor găsim semnătura colectivă acompanionilor constructori; la Reims şi Amiens maeştrii arhitecţi sînt reprezentaţi cu instrumentele artei lor (compas, echer, riglă). Ce au vrut să explice aşezîndu-se în centrul labirintului.

Locurile unde se găsesc labirinturi sunt aproape în exclusivitate catedrale şi mari ansambluri monastice, construcţii care cereau din partea arhitecţilor talent, geniu şi imaginaţie. La Reims există un labirint elegant, cu totul diferit de modelul întîlnit în alte catedrale franceze; labirintul are un plan octogonal şi unsprezece ocoluri, iar în cele patru colţuri sînt alte patru octogoane conţinînd figurile arhitecţilor şi indicînd părţile edificiului construite de ei; în centru se afla figura episcopului donator. În catedrala din Poitiers exista un labirint cu un desen straniu, al cărui parcurs era trasat în aşa fel încît după lungi ocoluri, se ajunge la ieşire fără a întîlni nici bifurcaţii, dar nici centrul propriu-zis. La Caen exista un labirint ingenios încît dacă cineva ar fi încercat să urmeze toate ocolurile complicate ale cercurilor ar fi avut de parcurs cel puţin o milă pînă a ajunge în centru. La Saint Bertin exista un labirint cu un desen surprinzător, singurul în mijlocul căruia se afla o cruce.labirint_1

Mare parte din labirinturile din catedralele franceze au fost distruse în timpul Revoluţiei de la 1789, iar altele de diverşi canonici care pretindeau că gălăgia copiilor şi vizitatorilor care încercau să urmărească “încalceala” labirintului tulbura reculegerea credincioşilor! Un aspect mai puţin cunoscut legat de labirinturile din biserici sunt jocurile în labitinturi, interzise de Parlament în 1538, sub acelaşi pretext că strigătele copiilor ofensau caracterul sacru al locului. Un document din aprilie 1412 relatează un astfel de joc celebrat în mănăstirea din Auxerre; era un dans cu o bilă, la care participau membrii comunităţii ecleziastice şi credincioşii, petrecerea încheindu-se cu o masă în comun. Erau evidente aspectele necreştine: labirintul ca loc de dans, lanţul dansatorilor, labirintul numit Dedalium.

Mulţi istorici medievişti consideră că labirintul trasat pe pardosela catedralelor gotice semnifica pentru companioni locul de reculegere şi de rugăciune; era un simbol cu o înaltă deschidere filosofică, un loc al unui pelerinaj interior. A existat si un ritual al labirintului care dura nouă zile şi nouă nopţi, şi se numea Drumul Ierusalimului. Parcurgerea labirintului nu însemna numai a face drumul Ierusalimului, ci parcurgerea totalităţii lumii, a macrocosmosului divin şi a microcosmosului uman: “Înseamnă asumarea propriului corp în Adam, luarea la cunoştinţă de esenţa divină prin Isus, şi de unitatea sa prin cele patru elemente. Este o recentrare orizontală necesară înaintea înălţării verticale la axa lumii, Ierusalim”, afirmă Jean François Blondel.

Labirintul dispare treptat de pe pavimentele bisericilor si reapare în diverse epoci sub diverse forme, fie în artă, fie în literatură, fie ca o matrice de explicare a căutărilor spirituale. Este cunoscut interesul lui Leonardo da Vinci pentru labirinturi, deşi el nu a trasat labirinturi propriu-zise. Labirintul este un motiv care i-a inspirat şi pe mulţi scriitori, şi amintim aici pe Baltasar Gracian cu al său El Criticon, pe Juan Jimenez cu Laberinto, pe Jorge Borges cu Labirinturi, sau Henri Michaux cu Enigmes.

Labirintul a fascinat dintotdeauna, fie că a fost perceput ca un element decorativ, ca mit al căutării, ca simbol al perfecţiunii sau dimpotrivă al rătăcirii, ca motiv literar, ca matrice de analiză a structurilor gandirii, ca o cale privilegiată de pătrundere în interiorul sinelui. Hocke spunea că labirintul este “o metaforă unificatoare pentru cea ce este calculabil şi incalculabil în lume. Drumul ocolit duce spre centru. Numai drumul ocolit duce spre perfecţiune”. Simbolica labirintului nu este străină esoterismului pentru că dezvoltă scheme de tip iniţiatic: progresia dificilă de la periferie spre centru, tensiunea între dusul şi întorsul pe întortocheatele căi labirintice, probele care cer răbdare, curaj, perseverenţă, cu cît călătoria este mai grea cu atît mai realizabilă este transformarea, perfecţionarea, reîntoarcerea în centru, iniţierea.

http://www.esoterica.ro

Share.

About Author

Leave A Reply

Website is Protected by WordPress Protection from eDarpan.com.