Medicina tibetana despre sanatate

0

Medicina tibetană oferă câteva principii generale de sănătate:

– menţine organismul curat, spălă-te cât mai des. Spălarea consolidează pasiunea, forţa, prelungeşte viaţa, scoate sudoarea, murdăria, mirosul, înlătură oboseala, setea şi îndepărtează căldura.

– menţine curăţenia limbii şi a sufletului, fereşte-te de păcate. Respinge fapte rele, chiar dacă cineva insistă să le faci, comite fapte bune, chiar dacă ceva îţi stă în cale. Să nu crezi nimic din ceea ce ai auzit, verifică temeinic. Totul ce ai auzit, mai repeţi odată în minte şi faci o scurtă concluzie. Nu asculta femeile, vorbeşte ferm cu ele;

– Nu te ascunde de la persoanele iubitoare şi loiale, vorbeşte deschis. Fii încet, dar ferm, intră în comunicare în mod paşnic şi rapid. Nu scăpa din vedere duşmanii, tebuie să învingi cu nobleţe. Păstrează prietenia, afectiunile şi nu uita de benefacere. Respectă-ţi profesorul, tatăl, unchiul, în general, toate persoanele în vârstă. Trăieşte cu inima şi minte, în armonie cu pământenii, rudele, prietenii;

– recunoaşte-ţi greşelile şi înfrângerea, dar în cazul în care învingi – fi precaut. Dacă eşti înţelept – nu te mândri, şi dacă eşti bogat – cunoaşte măsura. Nu călca cei care sunt mai jos decât tine, nu învidia pe cei de sus. Evită prietenia şi vrăjmăşie cu cei răi. Nu dori ceea ce e străin.

– Fereşte-te de greşeli şi păcate. Ca să nu regreţi mai târziu nu da oamenilor răi putere. Nu irosi forţele spirituale, să fii tare de fire. Ajută-i pe cei săraci, bolnavi, şi pe cei care suferă. Începând de la viermi, să iubeşti pe toţi ca pe tine însuţi. Zâmbeşte cinstit şi sincer, vorbeşte în mod clar. Poţi da cunoaştinţe, dar nu poţi transmite înţelepciunea şi voinţa. Astfel, a vorbit Buddha.

Share.

About Author

Leave A Reply

Website is Protected by WordPress Protection from eDarpan.com.