Masajul si terapia cu ventuze

0

Aplicarea ventuzelor de sticla sau de cauciuc este o tehnica  mereu actuala, cu efecte benefice in dureri musculare, afectiuni  respiratorii si celulita.  Va  amintiti, desigur, de cutia cu ventuze a bunicii. Manuia micile borcгnele cu usurinta, folosind flacara lumanarii, apoi le intorcea si le aseza pe spatele celui racit. Le tinea asa cateva minute. Dar, a doua zi, bolnavul se simtea mult mai bine. Raceala si junghiurile dispareau ca prin farmec. Nu era un cunoscator in pusul ventuzelor. Astazi, tehnica nu mai e atat de folosita  acasa, dar terapia cu ventuze a ajuns extrem de apreciata in medicina traditionala chineza si in cabinetele moderne de masaj. Se foloseste in tratarea bolilor respiratorii, a durerilor de spate, si a multor altor afectiuni. Ventuzele nu s-au demodat deloc. Au acelasi rol terapeutic de mii de ani si acelasi efect benefic, chiar daca azi bolile sunt mult mai multe si mai grave.

Prinderea ventuzelor pe piele

Ventuzele faceau candva parte din trusa terapeutica a doctorului sau a vraciului. Medicina populara le folosea in tratarea racelilor, a durerilor musculare, in stari gripale, congestii pulmonare, nevralgii intercostale si boli de sange. In epoca aparaturii medicale avansate, ventuza a ramas, totusi, o metoda sigura de terapie, daca e aplicata la momentul si la locul potrivit. Poate chiar sa inlocuiasca tratamentul obisnuit, ventuzele fiind eficiente si in virozele care se manifesta imun la antibiotice. Cum se procedeaza? E simplu, dar, totusi, trebuie ceva experienta. Se tine lumanarea in dreptul gurii ventuzei (in cazuri daca sunt folosite ventuze din sticla), flacara va arde consumand oxigenul, iar prin aplicarea ventuzei, la suprafa a pielii se produce un vid, vasele capilare se rup si sangele iese in afara, prin piele, producand pete de culori diferite. La inceput, petele sant rosii sau albastru-verzui, apoi se coloreaza in galben. Pare a fi o metoda brutala, dar nu e deloc si, in niciun caz, nu e daunatoare. Se spune ca in vidul din interiorul ventuzelor, se acumuleaza si se descompune tot ce este rau in sange. Se produce un aflux al sangelui оn zonele bolnave, grabind resorbtia toxinelor, vindecarea єi disparitia simptomelor bolii.

Cele mai bune locuri

Ventuzele sunt din sticla groasa, ca niste pahare, cu marginea rotunda  si neteda. Se pot aplica 16-20 de ventuze in acelasi timp. Bolnavul este culcat cu fata in jos, cu mainile de-a lungul corpului. Se frectioneaza usor pielea cateva minute si se unge cu un strat subtire de ulei pentru a fixa bine ventuzele. Acestea se tin 10-15 minute, apoi se scot, apasind usor pielea la marginea fiecarei ventuze, pentru ca aerul se intre in interior. Dupa scoatere, pielea se frictioneaza cu alcool sanitar. Ventuzele se aplica pe spate, in zonele dureroase, dar niciodata in dreptul inimii sau al stomacului. Se mai pun in zona subclaviculara, pe fata anterioara si laterala a toracelui, pe spate, deasupra omoplatului si la baza toracelui. Ventuzele  sunt interzise gravidelor, persoanelor cu boli dermatologice sau cu fragilitate vasculara, tulburare de coagulare si alcoolism. Printre avantajele acestui tratament se enumera fortifierea sistemului nervos si imunitar, imbunгatatirea microcirculatiei, ameliorarea tensiunii acumulate in muschi.

Ventuze cu care pleci la plimbare

Exista doaг metode de aplicare a ventuzelor, la rece si la cald, in functie de tipul acestora. La cald se folosesc ventuzele din sticla, iar la rece, cele de cauciuc, din ce in ce mai populare. Avantajul celor de cauciuc este si acela ca se poate regla forta suctiunii prin presarea ventuzei sau prin dispozitive atasate in capгtul ventuzei. Medicina traditionala chineza foloseєte acest tip de ventuza ca instrument pentru acupunctura. Adica, ventuzele sunt puse exact in punctele de acupunctura. Astfel se trateaza astmul, hipertensiunea, probleme stomacale, impotenta, bolile prostatei, hemoroizii, reumatismul si durerile musculare. Infectiile, raceala se pot remedia de asemenea cu ajutorul ventuzei acupuncturale din cauciuc. Mai poate fi folosite si in nevralgie de trigemen, torticolis, probleme menstruale, anemie, probleme sexuale, cistite, stari de oboseala, insomnii sau migrene, spondiloze cervicale si lombare. Ventuza din cauciuc se poate folosi si la locul de munca, pe timpul conducerii, plimbarii, chiar si al pescuitului. Se curata simplu, cu apa si sapun.

Dusmanul celulitei

Ventuza de cauciuc poate fi usor manevrata si chiar autoadministrata, inclusiv pe spate. Efecte deosebite da in masajul anticelulitic. Se unge suprafata tratata a corpului cu crema sau cu ulei de masaj, se strange partea de sus a ventuzei din cauciuc astfel incоt sa iasa aerul din ea. Apoi, tinand-o strans, se asaza pe piele. Sub ventuza se creeazгa un vid, care trage pielea in sus. Prin strоngerea ventuzei puteti sa reglati presiunea, slabind-o daca  simtiti durere prea mare. Ventuza poate sta pe locul unde ati lipit-o sau o puteti plimba pe corp, fгaг sa lasati sa intre aerul sub ea. Operatiunea se repeta panгa  se inroseste pielea. Aceasta metoda  actioneaza  asupra tesuturilor, circulatiei sanguine si ajuta la eliminarea toxinelor. Ventuza de cauciuc da rezultate bune in reducerea aspectului de coaja de portocala a pielii si in eliminarea depozitelor de grasimi.

Reguli de baza

Ce mai trebuie sa stim despre terapia cu ventuze? Ustensilele trebuie sa fie bine spalate si uscate, la fel si pielea pacientului. Dupa ce pielea se usuca, trebuie unsa cu crema sau ulei de floarea soarelui. Trebuie sa manevrati cu grija lumanarea sau vata cu spirt, ca sa nu dati foc pacientului, uleiul fiind inflamabil.

Dupa ce se scot ventuzele, prin inclinarea lor, pielea se sterge cu un prosop uscat si pacientul e impachetat intr-un pled, deoarece va incepe sa transpire puternic. Ventuzele lasa pe piele usoare echimoze.  Arata alarmant si sunt cu atat mai colorate cu cat afectiunea  tratata a fost mai grava, ele nu sunt dureroase si dispar оn 3-7 zile.

Principiul terapiei cu ventuze e simplu: aducerea bolii din profunzime la suprafata, de unde poate fi mai usor eliminata de organism. Chiar daca in prezent, ventuzele se gasesc la multe magazine de specialitate, este mai bine ca terapia cu ventuze sa o aplice un specialist calificat, in baza unui diagnostic diferential si a unui plan de tratament bine determinat.

Primele ventuze erau din corn de animal

Ventuzele au fost folosite inca  din Egiptul antic, unde se pare ca s-a folosit prima data  in mod sistematic  acest tip de terapie. Elbers Papyrus, cea mai veche carte de medicina, scrisa la 1550 о.Hr, face o ampla descriere a acestei metode de tratament. Galen si Hipocrate le foloseau extensiv si chiar о si criticau discipolii care le neglijau ca tip de tratament. Herodot a facut mentiuni in scrierile sale referitoare la folosirea ventuzelor pentru tratamentul unui numar insemnat de afectiuni.  Primele ventuze au fost cele din corn de animal. Apoi s-au folosit cele din tulpina de bambus, ceramic, alama.

Ce ne spun semnele de sub ventuze?

• Semne violet- inchise: alimentare sanguine  insuficienta si circulatie redusa a sangelui, staze sanguine.

• Semne violete cu pete: raceala se raspоndeste si staza sanguina.

• Semne mici de culoare violeta de intensitii diferite: stagnare circulatorie.

• Semn rosu aprins: insuficienta  sanguina, temperatura, starea morbida.

• Semn de culoare rosie inchisa: hiperlipidemie, temperature  vatamatoare.

• Semn de culoare alb – cenusie, rece la pipait: umezeala patogenica.

• Pe partea interioara a ventuzei se formeaza picaturi de apa: aceasta  portiune a trupului a fost umeda.

• Pe locul urmelor au apaut clabuc de apa, deci, in organism e umezeala  ridicata. Daca in clabuc e apa cu sange, aceasta indica existenta temperaturii, umezelii si toxinelor.

• Daca pacientul are senzatia de febra, o caldura care se extinde si  apoi confort, e senzatie normala.

• Daca pacientul simte o durere arzatoare, se simte bolnav, simte o senzatie de slabiciune, inseamna ca sunt probleme in locurile unde au fost aplicate ventuzele. In acest caz, le scoatem sau le mutam in altгa zona.

Textul este prigatit de Camelia Onciu

Share.

About Author

Leave A Reply

Website is Protected by WordPress Protection from eDarpan.com.